De ce avem doi ochi, doua urechi si o singura gura ?

Stim bine ca in copilarie indemnul “fii ascultator” insemna sa fii cuminte. Parintii si dascalii ne-au invatat sa vorbim, sa scriem, dar nimeni cum sa ascultam. Mai tarziu, viata ne-a determinat sa ascultam mai curand cu mintea decat cu inima.

In zilele noastre, de multe ori, ascultam pentru a contrazice sau a riposta cu replici acide si nu pentru a simti cu adevarat sentimentele din umbra vorbelor. Din motive adesea nestiute ne-am restrans aria posibila a ascultarii, la un grup, in familie iar cateodata nici acolo. Pacat ca acest dar al ascultarii este atat de rar.

Atat cei care ar trebui sa asculte dar si mai grav, cei care doresc sa fie ascultati invoca lipsa de timp, vremurile, infatuarea oamenilor etc . Altii sunt vinovati, numai noi nu.

Dar cum putem aprecia faptul ca sub motivul ca nu suntem ascultati de catre sefii nostri cautam ascultare stand ascunsi sub paravanul anonimatului si asteptand sa ni se rezolve problemele, fiind luate masuri impotriva celor care ar trebui sa ne asculte chiar daca nu avem chip sau sa se schimbe nu stim ce dar sa se schimb, sperand ca ne va fi mai bin. Din pacate, singura dilema pe care o avem in asemenea situatii este ce cale alegem? Scrisoarea catre “cei mai mari”, presa sau determinam comportamentul altor “mijlocitori”?

Ce interese “oculte” ne imping catre o astfel de comunicare incat sa aduce, constient sau inconstient, prejudicii institutiei din care facem parte si implicit colegilor nostri? Cuvintele au o influenta uriasa. Ne imping inainte, ne tin pe loc sau ne trag inapoi. Daca nu ne putem pastra stapanirea de sine este bine sa amanam o astfel de comunicare pentru ca determina potentiale reactii ireversibile. Putem transforma lemnul in cenusa dar nu si cenusa in lemn.

Dumnezeu ne-a construit sa privim si sa auzim de patru ori mai mult decat vorbim. Iata de ce avem doi ochi, doua urechi si o singura gura!

___Razvan Tataru___